Senatul a adoptat un proiect de lege, inițiat de parlamentari neafiliați și susținut acum de PSD, PNL, UDMR, prin care regiile autonome și societățile comerciale la care statul este acționar integral sau majoritar au obligația de a transmite, la valoarea de inventar, dreptul de proprietate asupra terenurilor și a altor active patrimoniale aflate în patrimoniul lor către unitățile administativ-teritoriale în ale căror limite teritoriale se află, la cererea celor din urmă.
CEO-ul băncii americane Morgan Stanley și-a anunțat angajații din New York că, din septembrie, trebuie să vină la birou. “Dacă puteți merge la un restaurant în New York, puteți veni și la birou”. James Gorman a anunțat că cine nu vine la birou nu va mai primi “salarii de New York”.
Gigantul american din domeniul bancar JPMorgan Chase continuă să transfere active din Londra la Frankfurt post-Brexit, fiind așteptat să mute active în valoare de peste 200 miliarde de dolari până la finele anului.
Morgan Stanley, printre cei mai mari creditori americani, va transfera active de aproximativ 100 miliarde de euro din Londra la Frankfurt, operațiune estimată să se încheie în primul trimestru al anului viitor, după expirarea perioadei de tranziție în urma ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.
Gigantul american din domeniul bancar JPMorgan Chase se află în plin proces de a transfera active de aproximativ 200 miliarde de euro din Marea Britanie la Frankfurt în urma ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, mutare care va propulsa subsidiara germană în rândul celor mai mari bănci din această țară în funcție de active.
Guvernul Poloniei intenționează să transfere activele administrate de fondurile private de pensii de Pilon II (OFE) în conturi de pensii individuale, în cadrul procesului de reformare a sistemului de pensii, a anunțat premierul polonez Mateusz Morawiecki.
Deutsche Bank, cea mai mare bancă din Germania, ar putea transfera la Frankfurt active de aproximativ 300 miliarde euro din bilanțul entității sale din Marea Britanie, în condițiile în care instituțiile financiare se pregătesc pentru pierderea dreptului de a-și vinde liber produsele și serviciile în Uniunea Europeană după Brexit.